Propolisul

Cunoscut si folosit inca dinaintea aparitiei primelor texte scrise, medicina straveche il prescrie pentru tratarea multor afectiuni, in special datorita calitatilor sale bacteriologice. Astfel, chinezii, egiptenii, grecii si romanii il foloseau mai ales pentru calitatile lui vindecatoare generale si pentru tratarea unor leziuni ale pielii. Istoricul roman Plinius ne relateaza in textele sale ca medicii utilizeaza propolisul ca medicament, deoarece reduce umflaturile, usureaza durerile si trateaza inflamatiile atunci cand pentru acestea nu mai este nici o speranta. La randul lui, Hipocrate, realizand cat de important este propolisul folosit de catre albine pentru igienizarea stupului si pentru protejarea puietului, il utiliza in special pentru inflamatii si ulcere. Tinand cont de proprietatile remarcabile ale propolisului si de istoria generala a albinaritului, nici nu este de mirare...

Primele insemnari asupra produselor stupului de albine provin din vechiul Babilon, unde mierea era tinuta la mare pret, fiind folosita ca mijloc de plata si ca hrana pentru animalele sfinte. Marturiile arheologice legate de istoria albinelor sunt insa cu mult mai vechi. Intr-un zacamant de chihlimbar din Carpati au fost descoperite doua insecte ce constituie stramoase ale albinelor de astazi, incremenite acolo tocmai din era tertiara, iar in judetul Hunedoara au fost descoperiti doi faguri de miere pietrificati alaturi de oase de mamut. Faptul ca in arealul carpatic oamenii se bucurau de binefacerile albinelor inca din timpuri stravechi rezulta si din spusele lui Herodot, el scriind in Istorii ca Dincolo de Istru, adica de Dunare, nu se stie ce fel de oameni traiesc, deoarece locurile acestea sunt ocupate de albine si oamenii nu pot merge mai departe. Despre amploarea albinaritului in Moldova ne vorbeste mai tarziu si Pravila Tarii din veacul al XVIII-lea, care impunea ca locuitorii sa nu tina mai multi stupi decat ingaduie locul lor, pentru ca nu cumva multimea albinelor sa supere pe vecini. Astfel, utilizarea propolisului in medicina populara se pierde in negura timpului.
In secolul al XII-lea, propolisul era folosit in Europa in special pentru uz extern, devenind mult mai bine cunoscut dupa publicarea la sfarsitul secolului al XVI-lea a cartii Istoria Plantelor de catre John Gerard, in care acesta arata ca propolisul poate oferi un tratament pentru numeroase boli si dureri. Mai tarziu, la sfarsitul secolului al XIX-lea, in timpul Razboiului Burilor, este de semnalat utilizarea in tratarea ranilor, cu rezultate exceptionale, de catre medicul Pavel Meier, a unei alifii din vaselina si propolis.
Adevarata descoperire a propolisului, prin ample studii stiintifice, s-a produs insa de-abia in ultimele decenii. In baza acestor rezultate am reusit si noi sa punem in valoare imensele resurse terapeutice ale acestui produs apicol de exceptie, realizand atat de apreciatul Propolets, o adevarata binefacere pentru caile respiratorii.